EXIMBANK și BERD: un nou acord de împrumut în sprijinul IMM-urilor din MoldovaEXIMBANK și BERD: un nou acord de împrumut în sprijinul IMM-urilor din Moldova

EXIMBANK și BERD: un nou acord de împrumut în sprijinul IMM-urilor din Moldova

EXIMBANK și BERD: un nou Acord de împrumut în sprijinul întreprinderilor micro, mici și mijlocii din Moldova

EXIMBANK contractează un împrumut de 10 milioane de euro de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) care vor fi orientate în sprijinul întreprinderilor micro, mici și mijlocii din Republica Moldova, cu o atenție specială față de cele gestionate de femei.

EXIMBANK își reafirmă angajamentul de a-și desfășura activitatea cu impact pozitiv asupra comunității, contribuind la creșterea și dezvoltarea economiei naționale și încheie un nou acord de împrumut cu BERD. Acesta va permite acordarea unui suport valoros sectorului IMM din țară, fondurile urmând a fi accesate de întreprinderile afectate de criza socio-economică și energetică din regiune, iar 35% din valoarea totală de 10 milioane de euro vor fi orientate către afacerile gestionate de femei.

Vitalie Bucătaru, Prim-Vicedirector General EXIMBANK: „Ca parte a Grupului Intesa Sanpaolo, EXIMBANK își reiterează angajamentul de a extinde accesul la instrumentele de creditare și financiare și de a susține dezvoltarea durabilă a sistemului antreprenorial, conștientizând faptul că deciziile sale au un impact semnificativ asupra comunității. Grație parteneriatului cu BERD, ne dorim să contribuim la dezvoltarea sectorului IMM-urilor din Moldova, asigurând suport pentru gestionarea și depășirea consecințelor nefaste intervenite pe urma circumstanțelor socio-economice din perioada recentă. Suntem convinși de reușita acestui proiect, de pe urma căruia va beneficia sectorul local al afacerilor mici și mijlocii, în special celor gestionate de femei, iar drept rezultat economia națională în general.”

Fiind un creditor activ pentru IMM-urile din Moldova, EXIMBANK se concentrează pe sporirea acestei activități, grație poziționării sale avantajoase din perspectiva nivelului ridicat de lichiditate și capitalizare. Noul Acord de împrumut încheiat între EXIMBANK și BERD vine să consolideze și mai mult acest obiectiv, amplificând sprijinul acordat sectorului întreprinderilor micro, mici și mijlocii din Republica Moldova.

Catarina Bjorlin Hansen, șeful BERD pentru Moldova: „Suntem mândri să continuăm cooperarea noastră cu EXIMBANK orientată spre îmbunătățirea accesului la finanțare pentru IMM-urile din Moldova. EXIMBANK va acorda împrumuturi din fondurile BERD pentru IMM-urile care au fost afectate negativ de de criza energetică și războiul din Ucraina vecină, sporind reziliența lor financiară și sprijinind redresarea economică în Moldova.”

Sprijinul oferit întreprinderilor micro, mici și mijlocii din Republica Moldova reprezintă un obiectiv constant pentru EXIMBANK, care colaborează în acest sens cu BERD din anul 2022. Atunci, a fost contractat un împrumut de 5 milioane de euro orientat pentru stimularea competitivității sectorului IMM din țară, în cadrul liniei de creditare EU4Business-BERD. Finanțarea a permis debitorilor să investească în echipamente mai moderne și să-și alinieze procesele la standardele Uniunii Europene (UE). Cel puțin 70% din fonduri au fost utilizate pentru finanțarea tehnologiilor verzi, iar o treime - dedicată îmbunătățirii accesului la finanțare pentru companiile conduse de femei.

BERD este cel mai mare investitor instituțional din Moldova. De la începutul activității sale în țară, BERD a investit peste 2 miliarde de euro în 170 de proiecte în sectorul financiar, agribusiness, energie, infrastructură și producție.

15.12.2023