EXIMBANK se alătură campaniei de educație financiară „Învață! Dă sens banilor”, lansată de BNM și CNPF
EXIMBANK s-a alăturat inițiativei BNM și CNPF, care și-au unit eforturile, lansând o campanie de informare în cadrul proiectului „Învață! Dă sens banilor!”. Întrucât conștientizăm importanța educației financiare, atât pentru fiecare persoană în parte cât și în context global, susținem ideea orientată spre dezvoltarea abilităților financiare ale populației și îmbunătățirea capacităților individuale de gestionare a banilor.
Deciziile cu caracter financiar ne însoțesc zilnic, fiind o parte indispensabilă a vieții noastre. Iar pentru a opta în favoarea celor avantajoase, astfel încât să reușim mânuirea cu iscusință a finanțelor - instrument important cu ajutorul căruia ne putem satisface necesitățile, atât cele de bază cât și cele de performanță profesională și dezvoltare personală, la fel ca și în orice altă materie, avem nevoie de cunoștințe!
Vreți să știți ce este un credit și cum să vă protejați de supraîndatorare, să înțelegeți cum funcționează sistemul financiar din Republica Moldova și să aflați cum să vă majorați veniturile prin propriile investiții? La aceste, dar și la alte întrebări veți afla răspunsurile din seria de materiale informative lansate de Banca Națională a Moldovei (BNM), împreună cu Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF).
Notele analitice vor reflecta cele mai importante concepte și produse financiare cum sunt inflația, dobânda anuală efectivă, creditul de consum, leasing-ul financiar, asigurarea etc. Materialele vor fi difuzate în următoarele două luni și vor fi disponibile pe paginile web: www.bnm.md, www.cnpf.md și www.expert-grup.org.
În același timp, campania va putea fi urmărită pe profilul de Facebook al proiectului „Învață! Dă sens banilor”:
https://www.facebook.com/dasensbanilor/
și pe pagina de facebook a EXIMBANK:
https://www.facebook.com/EximbankBankofIntesaSanpaolo/
Totodată, vor fi desfășurate concursuri la subiectele abordate, iar câștigătorii vor fi premiați.
31.01.2020