Elevii din Moldova, câștigători ai concursului Grupului Intesa Sanpaolo Money Master ChallengeElevii din Moldova, câștigători ai concursului Grupului Intesa Sanpaolo Money Master Challenge

Elevii din Moldova, câștigători ai concursului Grupului Intesa Sanpaolo Money Master Challenge

Etapa internațională a Concursului Money Master Challenge, desfășurată de către Grupul Intesa Sanpaolo, în cadrul Săptămânii Educației Financiare (GMW 2024) aduce victorie discipolilor clasei a VII-a B din Liceul Teoretic „Spiru Haret” din Chișinău🏆

Elevi din mai multe țări, printre care România, Albania, Egipt, Croația, Bosnia și Herțegovina, Slovacia și Serbia, și-au testat cunoștințele în domeniul financiar, în cadrul unui Quiz dedicat diverselor curiozități legate de bani și economisire💰

Pe lângă oportunitatea unică și emoțiile de nedescris de care au au avut parte copiii grație participării în cadrul acestui concurs, învingătorii vor beneficia și de un premiu deosebit – o experiență culturală în valoare de 1 000 euro în țara natală, aranjată în totalitate de Grupul Intesa Sanpaolo🤩

Concursul Money Master Challenge este la a doua ediție și se desfășoară la inițiativa Rețelei Internaționale a Ambasadorilor Educației Financiare a Grupului Intesa Sanpaolo (FLITIN), având drept scop sporirea gradului de conștientizare cu privire la cultura financiară în rândul adolescenților, în convingerea că învățarea elementelor de bază ale banilor de la o vârstă fragedă poate avea un impact pozitiv în stabilirea fundamentului pentru luarea deciziilor financiare informate și proactive.

21.03.2024